Cand eram mica eram un mic fluture cu aripile colorate in
culorile curcubeului. Viata era frumoasa. Stiam sa iubesc, stiam sa rad si sa
plang, stiam sa fiu vesela si trista.
Cand am crescut mai mare aripile mi s-au inchis la culoare.
Incetul cu incetul au inceput sa se micsoreze. Nu mai iubeam, pentru ca trebuia
mai intai sa fiu iubita. Nu imi mai aratam inima, pentru ca sa nu fie ranita. Nu
mai stiam diferenta intre veselie si tristete. Si, fara sa imi dau seama,
aripile s-au micsorat de tot si eu m-am transformat intr-o buburuza. Aripile
mele, frumoasele mele aripi de culoarea curcubeului, s-au transformat in
platose de protectie impotriva a tot ce se gaseste in exterior. Nimeni nu ma
putea rani pentru ca nimic nu putea trece de zidurile din jurul meu. Nu mai
eram trista. Nu mai plangeam. Dar nu mai stiam sa iubesc si sa fiu vesela.
Dar mi-a lipsit iubirea.
Acum aripile au inceput sa creasca din nou. Iubesc din nou,
sunt iarasi vesela sau trista, rad si plang la fel de usor. Intre cele doua
aripi imi port inima expusa la caldura razelor de soare, la picurii de ploaie,
vulnerabila la fulgere si spini de trandafiri, sensibila la vederea
curcubeului, dezmierdata de atingerea catifelata a petalelor de flori. Vulnerabil
si gingas, puternic si plin de caldura, acest corp, aceasta inima, ma duce
catre tot ce este frumos, extraordinar, deosebit si intens. Aripile cresc cu
fiecare experienta, cu fiecare iubire, cu fiecare intalnire cu oameni dragi, cu
fiecare om ce isi intoarce catre mine ochii si ma lasa sa ma reflect in
privirea lui. Cresc, se coloreaza si ma poarta tot mai sus catre un loc in care
iubirea exista, catre un loc unde totul este posibil.
Foarte frumos spus!
RăspundețiȘtergereMultumesc frumos!
Ștergere