Doua carti, doua jumatati de puzzle...

Doua carti terminate intr-un weekend. Doua jumatati ale unei povesti de dragoste. Mircea Eliade zice ‚Maitreyi”. 42 de ani mai tarziu Maitreyi zice „Dragostea nu moare”.

„[...] nu eram numai un biped, eram o fiinta umana, cu o samanta de nemurire in mine si cu dreptul de a privi realitatea dintr-o alta perspectiva.”

Si a reusit. A dat o alta perspectiva povestii de iubire descrise de Eliade, traita de Eliade si neuitata de Eliade. A reusit sa strabata negura amintirilor si sa isi desfasoare sufletul in fata mea, a cititorului care s-a chircit in coltul canapelei in asteptarea a ceva. Ceva care sa ii dea speranta nu numai ca dragostea nu moare, ci ca dragostea exista. Ca dragostea exista si ca destinul are motivele lui pentru a aduce doi oameni impreuna.

Ceea ce m-a socat este diferenta intre cele doua perspective, intre cele doua realitati. Intr-un fel extrem de bizar ma identific cu perpectiva ei mai mult decat cu a lui. Zic bizar pentru ca ea provine dintr-o alta lume, cu alte reguli, cu alte coordonate. Si totusi poate inima unei femei este aceeasi oriunde. Stiu eu? Nu stiu nimic. Dar simt.

„Necazul este ca nu poti sterge nimic din ce s-a petrecut in viata ta. Tabloul ramane asa cum a fost pictat.”

Dar sunt lucruri pe care nu vrei sa le stergi. Oricat de mult ar durea amintirea, oricat de trist ti s-ar parea ca nu mai este ce a fost candva, oricat de scurte ti s-ar parea acum plimbarile sau noptile trecute demult. Sunt clipe pe care vrei sa le pastrezi mereu in amintire, pentru totdeauna. Si asta asa seamana cu ceea ce descrie ea.

„De ce as mai continua sa-l caut? Nici o femeie nu ar lua ea initiativa, ar fi pur si simplu o nerusinare. Rusine sa imi fie ca inca ma mai gandesc la el. Strasnicule vanator din Europa, am sa-mi smulg sageata ta otravita. Am sa te uit, am sa te uit.”

Dar oare a reusit ea sa uite? A reusit sa scoata din suflet ceea ce s-a ascuns acolo, ce s-a adancit desi a durat putin. Cine spune care sunt evenimentele care pot sa contruiasca ceva in sufletul cuiva, cine are dreptul sa judece ceea ce simte cineva si sa spuna daca este real sau nu, cine are capacitatea sa spuna: ce simti tu nu este, nu exista, e iluzie, e din carti? Din carti a fost si ce a trait ea, la fel de real 42 de ani mai tarziu ca in primele clipe. La 16 ani, si la 58 la fel. O viata de om, sau mai bine spus o viata de femeie.

„Dar viata nu se implineste prin uitarea suferintei, ci prin zilnica transformare a mahnirii in intelegere, a cruzimii in tandrete si a amaraciunii in dulceata.”

Si daca pot sa iau ceva din aceste doua carti pot sa iau iubirea pe care amandoi au simtit-o, iubire care a strabatut anii si a ajuns pana la mine acum cand aveam nevoie sa simt, sa plang, sa ard. Iubirea lor nu a fost sa fie pentru ca cineva mai puternic a stat in cale, cineva zic si inteleg prin cineva si pe ei doi. Iubirea lor a fost tradata chiar de ei. Si poate judec prea aspru dar judecandu-i pei ei, de fapt pe mine ma judec. Si ceea ce spun nu lor le spun, ci mie. Daca iubesti, iubeste pana la capat. Uita de principiile si parerile celor din jur. Nu le-ai stiut de fapt si nici nu le vei afla vreodata cu adevarat. Iubeste sincer, iubeste complet, iubeste pana la capat. Suna cand vrei sa il vezi chiar daca esti femeie, cheama-l la tine daca vrei sa il strangi in brate chiar daca esti femeie, varsa o lacrima si chiar mai multe daca iti e dor tocmai pentru ca esti femeie, razi cat te tine inima cand esti fericita pentru ca esti femeie.

„- Tu esti asa cum esti. De ce ti-as cere sa te schimbi?

- Totusi n-ar fi neobisnuit.

- La ce ne-ar folosi? a zambit el.”

Chiar asa. De ce sa te schimbi? Atunci cand ai descoperit ce te defineste, ce te mana in viata. Atunci cand pentru prima data esti linistit chiar si cu greselile pe care le-ai facut pentru ca sunt greselile tale nu ale altora, nu ale societatii, nu alte cartilor. De ce sa ma schimb? Nu mi-ar folosi la nimic.

Eu stiu acum ca sunt asa cum sunt, si iubesc asa cum simt. Inima mea ma defineste ca persoana mai mult decat ar putea cuvintele care imi ies de sub degete. Dar mai stiu ceva: cand celalalt nu te iubeste, cand te impinge si te loveste, cand calca in picioare ceea ce tu simti, lasa-l. Nu este el. Nu a fost niciodata. Iubeste-l, dar lasa-l.

„Oricat l-ar iubi cineva pe altcineva, cat de usor il poate insela, deoarece nimeni nu poate cunoaste, fara sa i se spuna, gandurile altuia.”

Asa nici eu nu pot sa stiu mai mult decat mi se spune. Si daca mi se spune: nu te iubesc, atunci asa este, si nu exista nici macar o posibilitate de a ma insela. Si atunci imi continui drumul mai departe, in cautarea unei alte iubiri ce poate o sa arda la fel de puternic.

... Tomar Ki mane, Maitreyi? Yadi thake, tahale ki Hsahama karte paro?...

... Iti mai amintesti de mine, Amrita? Si daca da, ai putut sa ma ierti?...

Pot oare sa iert?

PS. Citatele sunt din cartea „Dragostea nu moare” scrisa de Maitreyi. Penultimul este motto-ul cartii Maitreyi scrisa de Eliade, traducerea lui, cu nume schimbat am gasit-o in cartea ei. Chiar si acum, cand nu mai sunt, se completeaza unul pe altul.

Profu'

A fost demult, tare demult. Nu imi aduc aminte cati ani aveam. Nu imi aduc aminte clar daca eram in ultimele clase de scoala generala sau in primele clase de liceu. Imi aduc aminte atat: urma sa vina profu’ de engleza. Un eveniment important pentru ca acest „prof” nu era unul oarecare. El nu facea meditatii cu tine decat daca ii placeai. Asa ca emotiile erau groaznice. Totul se petrecea in curtea din Bucegi unde parintii si bunicii erau aproape. La prima lectie am aflat ce inseamna „knickers” si nu ma refer la pantofi, de ce nu este bine sa folosesti „you kunt”, ca englezii spun „alright” si nu „OK,” am aflat ce inseamna doua degete ridicare in semn de V intors. La sfarsitul zilei am ajuns elevii lui, si am ramas elevii lui pana azi. Iar „profu” s-a transformat in Teacher.

Anii au trecut si caietele s-au umplut incetul cu incetul de exercitii de gramatica, de compuneri, de lectii. Si o data cu caietele s-au umplut si carnetelele de bridge de scoruri. Lectiile noastre constau din 2 ore de engleza si 4 de bridge in engleza. Musai in engleza. Pana la varsta asta nu stiu sa jos bridge in romana. Nu stiu sa licitez in romana.

Eram 4: eu, Andu, Oty si Boby. Patru copii care l-am iubit ca pe un parinte. Patru copii pe care ne-a iubit ca pe copii lui, asa cum spunea deseori. Intre timp am mai invatat dublul sens al cuvantului „come” (imaginati-va urmatoarea conversatie: „Teacher, are you coming?” „No! I’m just breathing hard!” soc :) ), am descoperit in noi puteri deosebite, ne-a ajutat sa punem primele caramizi la fundatia noastra de oameni, ne-a tinut de mana prin examene, ne-a indrumat in cariera, ne-a sustinut cand visele pareau de neatins, ne-a invatat sa fim oameni. A fost langa noi tot timpul. Ani de zile, zeci de ani de zile.

Acum nu mai este. Azi de dimineata a plecat din viata mea, din viata noastra, pentru totdeauna. Sufletul lui se indreapta acum catre ceruri iar inima mea plange. Plange pentru ca regreta. Regreta ca nu a trecut mai des in ultimul timp pe la el, regreta ca nu a sunat, regreta ca a lasat viata asta care se rostogoleste atat de repede sa o smulga de langa acest om, regreta ca a uitat, regreta ca nu a spus: te iubesc Vic, si iti multumesc pentru tot ceea ce ai facut pentru mine.

E prea tarziu, stiu, dar sper „Teacher” ca acolo unde esti ma vezi acum si auzi ceea ce strig. Sper sa iti fie mai usor acolo, si ca aerul sa patrunda cu putere in plamanii tai, sper ca Dumnezeu sa te aiba in paza, asa cum si tu m-ai avut pe mine.

La revedere, Teacher! Nu te voi uita niciodata!

„If you can fill the unforgiving minute
With sixty seconds' worth of distance run,
Yours is the Earth and everything that's in it,
And - which is more - you'll be a Man, my son!”

If, Rudyard Kipling