Imi caut in seara asta cuvintele. Incerc sa imi ordonez
gandurile. Sa le asez in cutiutele lor pe fiecare in parte, la fel de ordonate
precum multimea de condimente din bazarul de condimente al Istanbulului.
Gandurile fug, se ascund, scot capetele razlete si rad la mine. Vazand ca nu-i
chip de izbanda imi caut carnetelul de care nu ma despart. Imi aduc aminte ca,
intr-o seara din cele petrecute in Istanbul am notat ceva acolo. Si gasesc.
Istanbul. Un oras scos din 1001 de nopti. O mare de oameni
colorati, un amestec de orient si occident, viata insasi cu iz de mare si sunet
de pescarusi. Un loc in care iti lasi inima si nu poti sa spui de ce.
Exact ce ma asteptam sa gasesc. Un crampei de gand notat
intr-o seara, dupa ce dusul imi incalzise pielea, iar picioarele-mi obosite
erau mangaiate de cearceafurile curate si reci. Pe urmatoarea pagina insa o
surpriza. Randurile sunt pline de scrisul meu mic si inghesuit. Cand am scris
asta, nu imi aduc aminte. Dar am scris.
O excursie despre prietenie. Plimbari pe faleza, sau pe
stradute inguste, plimbari in care perechile de vorbareti se fac si se desfac,
se schimba, si o data cu ele se schimba si povestile care se spun. Unele sunt
povestite, alte raspovestite. La unele firul este despicat in 4, la altul totul
este clar, cu inceput si sfarsit, dar mai ales sfarsit. Iar la acestea din urma
zambesti, intorci foaia si treci la capitolul urmator.
Din cand in cand ne oprim pentru o poza. O poza cu grupul,
sau poate cu pescarusii sau, de ce nu, poate cu valurile ce se izbesc de
stanci. Fiecare poveste este punctata de o moschee ce se inalta semeata catre
cer, pe care pare sa il atinga cu ale sale minarete.
Seara ne indulcim cu baclavale, tarte cu capsuni, lokum si
inghetata. Drept punct si virgula adaugam un ceai turcesc. In rolul punctului
de final este distribuit un suc de rodii.
Pe strada barbatii te privesc in ochi intr-un stil atat de
fatis, atat de direct, incat parca ti-ar cauta sufletul in privire. Iar, cand
il ai si ti-l surprind, privirea iti ramane captiva secunde bune, pana cand, cu
greu, o recuperezi. Sunt obisnuita sa fiu dezbracata din priviri, dar nu sunt
obisnuita cu barbati capabili sa imi sustina privirea. Am trait, din acest
motiv, un sentiment nou-nout. Din cand in cand m-am simtit chiar de-a dreptul
delicioasa.
Mancarurile sunt pe toate gusturile. Si cu carne, si doar
legume. Pestele este stapan pe podul Galata si in preajma falezei dinspre mare.
Mielul si puiul impart suprematia zonelor din interior. Dulciurile sunt oferite
peste tot si sunt la fel de gustoase. Ceaiul puncteaza etapele unei zile.
Bazarul are reguli bine definite. Jocul este frumos. Unul
cere, celalalt ofera. Unul lasa la pret, celalat mai pune in pic. Se mai ofera
o aluna, o baclava, un ceai sau chiar un scaunel pentru ca cel ce cumpara sa
isi odihneasca picioarele obosite. Se aduc in fata clientului alte si alte
lucruri, unele mai frumusele, altele sa iti ia ochii. Tu stai, te decizi, te
faci ca pleci, te razgandesti, te lasi strigat si invitat. Acolo clientul
nostru chiar este stapanul nostru. Asta daca vrea.
Si cand sufletul iti este plin si simti ca nu mai incape
nimic, Istanbulul arunca in directia ta pisicile ce se alinta pe strazi si ziua
si noaptea, care, daca nu sunt hranite de turisti, isi fac singure rost de
mancare. Apoi urmeaza lalele de 1001 culori care impanzesc parcurile. Din loc
in loc privirea iti este furata de vreo magnolie inflorita, iar, cand te
astepti mai putin, dincolo de cladiri apare marea.
De vrei sa privesti Istanbulul de sus te asteapta turnul Galata.
Daca prinzi, asa cum am prins noi, si zi si noapte, efectul este complet.
Orasul isi aprinde luminile si iti cucereste pe de-a-ntregul inima.
Nu am crezut in dragoste la prima vedere pana acum, asa cum
nu am crezut ca as putea sa iubesc ceva atat de diferit de lumea mea.
