Intr-o casuta mica si
cocheta din mijlocul Bucurestiului locuia o fetita cu o inima mare si calda.
Cum locuia singura din cand in cand i se strangea sufletul in ea de teama. Cel
mai mult se speria atunci cand afara se pornea o furtuna cu tunete si fulgere.
Dar cum se risipeau norii si aparea curcubeul, zambetul cel larg al fetitei
aparea si el, luminandu-i chipul. Cel mai mult ii placea sa calatoreasca in
diverse colturi ale lumii, cautand sa descopere oamenii si locurile, clatindu-si
sufletul si primenindu-si mintea. Deseori punea lacat usii casei sale si pornea
in cate o directie aleasa cu inima in cautare de noi aventuri. Numara apoi
zilele ce aveau sa treaca pana la urmatoarea calatorie alaturi de prieteni. In
calatoriile ei se intampla din cand in cand sa se gaseasca noaptea sub cerul
instelat numarand stele cazatoare. Atunci isi imagina ca e un puf de papadie pe
care il poarta vantul usor dintr-un loc in altul si zambea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu