Eu si ninsoarea

Azi a nins cum nu a mai nins de mult. O ninsoare alba, asezata, curata, trimisa parca pentru a mai aduce un pic de lumina sufletele noastre si in acest oras. Am incercat sa resist, sa fiu ca ceilalti. Dar nu am putut. Sufletul ma indemna sa ies afara din birou, din spatiul acela mic cu pereti albi, dar de un alb murdar comparativ cu zapada de afara. Si am reusit, am rezistat zece minute, jumatate de ora. Dar fulgii ma chemau la joaca, afara, la fel ca atunci cand eram mica. Si am cedat. Am iesit. I-am fugarit pana in parc, si acolo i-am prins pe cararile pe care nimeni nu mai calcase si in brazii vesnic verzi ce acum erau albi. Numai copacii se tineau mandrii si nu vroiau sa intre in jocul nostru. Pana si lacul cedase si ocrotea o puzderie de fulgi ce se lipisera de el si acolo vroiau sa ramana. Doar vantul ne mai strica din cand in cand jocul mutand zapada dintr-un loc in altul.

Acolo jos, pe malul lacului, am fumat o tigara, si m-am odihnit. Am uitat de munca si de stres. Am uitat de probleme si un zambet mi-a aparut pe buze. Un zambet pe care nu l-am pierdut toata ziua. Din acel moment parca toata lumea era a mea. Ningea si nimic nu mai conta. Nici tot ce nu am realizat in ultimul an, nici ce vreau sa realizez in cel ce vine, nici cine ma iubeste si cine nu, nici cine imi este prieten adevarat si cati am oare din acestia, nici ce carte buna a mai aparut, sau ce film vreau sa mai vad, nici care este urmatorul oras ce trebuie vizitat, nici ce sa schimb la casa sau daca sa schimb ceva la casa, nici daca stiu sa nu sa cant la chitara, nici cat de bune imi ies fotografiile. Nimic. Eram doar eu cu ninsoarea.

Dar lucrurile simple nu dureaza mult si viata este complicata. Asa ca am plecat cu pasi mici, de pitic, de copil catre un birou unde sufletul meu nu dorea sa petreaca restul zilei, dar unde constiinta mea cea cruda ma trimitea. Dar din cand in cand, intre problemele zilnice auzeam din nou fulgii cum ma indeamna la joaca.Imi aminteam ce frumos a fost atunci, acolo, intre ei. Si un zambet mi se asternea din nou pe buze.

Ce s-ar intampla daca as putea sa fac numai ce doreste sufletul, ignorand constiinta, ignorand regulile si constrangerile vietii, renuntand la compromisurile mici de zi cu zi, si la compromisurile mari din fiecare an, renuntand la principii si tabieturi, si la tot.

As putea sa fiu, doar eu si ninsoarea, pe malul unui lac, fumand o tigara.