O scrisoare pentru cineva, candva

Am descoperit de curand o ciorna. O chestie pe care am scris-o acum mult timp. Sa fie vreo 6 sau 7 ani. Pe vremea aia eram mai tanara, mai vesela, aveam mai multa incredere. Acum am pierdut cate putin din toate astea din pacate, dar am mai pastrat un pic si pentru mai tarziu. Si cum tot am promis ca voi scrie despre iubire, iata ce am scris atunci.

"Ce este iubirea? Poti sa pui punctul pe i, cum se spune, cand e vorba de iubire? Poti sa exprimi printr-o simpla propozitie sau o fraza intelesul atat de complex al acestui cuvant atat de simplu? Am cautat in dictionar sa vad ce inseamna.

Iubire, iubiri, s.f. Sentiment de dragoste pentru o persoana de sex opus, amor. Sentiment de afectiune si de admiratie pentru cineva sau ceva.

O explicatie atat de fada, atat de lipsita de sens, atat de goala. Si totusi, oare... sa fie atat de simplu? Nu cred. Nu pot sa cred, si mai mult nu vreau sa cred ca ceea ce simt e doar atat. Am mers mai departe si am cautat dragoste.

Dragoste, s.f. I.1 Sentiment de afectiune pentru cineva sau ceva de care esti legat sufleteste, iubire. 2. Sentiment de afectiune pentru cineva de sex opus; amor. Fiinta iubita. Legatura sexuala; relatie amoroasa.

Ciudat, nu? Ambele cuvinte par practic nedefinite. Iubire inseamna dragoste, dragoste inseamna iubire si amandoua reprezinta un sentiment de afectiune (si de admiratie) pentru cineva sau ceva. Atat de simplu. Atunci de ce sunt atat de putine persoane care iubesc daca este atat de simplu? De ce se spune ca nu se poate iubi decat o data in viata, ca exista si ca poti sa ai parte de o singura iubire adevarata?

Sentiment de admiratie poti sa ai si pentru o persoane pe care o urasti. Poti sa urasti persoana si sa admiri felul in care se descurca in viata.

Din pura curiozitate am cautat in dictionar si dor, acel sentiment atat de ciudat si dureros. Iata explicatia:

Dor, doruri, s.m. 1. Dorinta puternica de a vedea sau revedea pe cineva sau ceva, de a reveni la o indeletnicire preferata nostalgie. 2. Stare sufleteasca a celui care tinde, aspira, ravneste la ceva; nazuinta, dorinta. 3. Suferinta pricnuita de dragoste, iubire.

Iata iar aceste doua cuvinte: dragiste, iubire. Exista un adevarat cerc vicios: iubire, dragoste, dor si iarasi iubire. E oare doar un sentiment de afectiune? Atunci ce simt eu ce este? Cum se numeste oare acest sentiment care te face sa te simti invincibil, care te face sa te simti fericit ca te-ai nascut si ca existi, care iti da un sentiment de implinire. Cum se numeste oare acest sentiment fara de care nu poti sa traiesti? Sentiment de afectiune? Dar afectiune ai si pentru parint, pentru rude, pentru prieteni. Sentiment de admiratie? Dar poti sa admiri si un idol, sau un actor, sau o formatie. Dar acestea doua chiar adunate nu iti dau un sentiment de implinire. Nu te fac sa simti ca ai realizat ceva in viata.

Practic fara iubire nu este nimic. Fara iubire nu existi. Fara iubire esti ca un meteor care cade cade, cade spre nicaieri. Esti ca un meteor fara o planeta de care sa se izbeasca. Ca un metero care nu exista pentru ca nu are scop.

Cand iubesti, existi.

Si totusi acesta fabulatie este complet lipsita de sens, nu? Oare? Da, sigur. Pentru ca nu exista iubire. Sau exista? Exista, da, dar doar cand si celalalt te iubeste. Practic iubirea ta sehraneste din iubirea lui. Fara o iubire, iubirea nu poate trai. Ba da! Poate! Poate, dar pentru foarte scurt timp. Nu la infinit. Niciodata. Pentru ca la un moment dat o alta iubire isi va intinde bratele catr ea si ea isi va schimba drumul. Va iubi, va exista. Va avea o iubire din care sa se hraneasca si va avea un scop: sa hraneasca o alta iubire.

Iubire, iubire si iarasi iubire. Dar pana la urma ce este iubirea? Exista ea sau este ca fericirea un ideal imposibil de atins, de care cu cat te apropii cu atat te simti mai departe. Exista au ba? Eu zic ca exista pentru ca acest sentiment care este parca agatat cu gheare de metal de sufletul meu, care ma strag cand tu esti departe, care ma mangaie cand esti langa mine, care nu ma lasa sa dorm si sa respir fara tine, care ma face sa plang si sa fiu fericita in acelasi timp, care pur si simplu ma inalta pana la cer si apoi ma coboara pe pamant doar ca sa fiu langa tine, toate astea trebuie sa fie iubire, dragoste, dor, sau cum vrei sa ii spui.

Un domn si o doamna

Mi s-a intamplat ceva ingrozitor....

Duminica 8 Martie 2009 este ziua in care mi-am dat seama cat pot sa fiu de neputincioasa, de slaba, de lipsita de calm. Mi-am dat seama ca reactiile mele in situatii de criza nu sunt tocmai demne de o persoana care se vrea cu un nivel ridicat al IQ-ului. Nu pot sa ma mobilizez in situatii de criza. Nu mai pot sa gandesc. Sunt un animal mic si slab. Un animal neputicios. Un animal ce se bazeaza pe instincte si nici alea nu sunt foarte bune.

Dar ce s-a intamplat de fapt o sa ma intrebati.

Tocmai plecam de la bunicul meu impreuna cu tata. Eu eram la volan. Ca orice femeie care habar nu are sa conduca, sau cel putin este destul de afona la manevre, am inceput sa fac aceeasi manevra ca de fiecare data cand plec de acolo. Doar ca surpriza. In momentul in care am ajuns cu masina in pozitia corecta de a iesi din fata blocului, in fata mea un ditai jeep-ul care vroia parca sa vina peste mine. M-am tras un pic mai in spate gandidu-ma ca poate se prinde ca mai mult nu stiu sa fac si ca peste el nu pot sa trec si ca vreau sa ies din parcare. Dar nu. Jeep-ul a venit spre mine parca vrand sa ma striveasca. Am mai dat un pic in spate gandidu-ma ca sigur voi zgaria masina pe partea stanga unde mai era o alta masina parcata. Si m-am oprit. Era sah mat. Daca nu ma lasa sa o iau in fata urma sa stric 2 masini.

Dar nu. Nici gand. Nu vroia sa se miste. Tata s-a dat jos de langa mine sa vorbeasca soferul jeepului. Nu stiu ce au vorbit. Nu stiu ce au zis. Nu stiu daca s-au injurat sau nu. Nu auzeam nimic din masina. Ce trebuie sa stiti este ca tata este o persoana care are 1.75 si 110 Kg. Destul de solid ati putea spune. Soferul celeilate masini avea 1.80 si ceva, inspre 1.90. Era lat in umeri si solid. Deci era totusi mai solid. Ca sa nu mai vorbim ca era mult mai tanar ca tata. Dar chestia asta cu sapte ani de acasa, cu regulile bunelor maniere si cum sa te porti cu persoanele mai in varsta decat tine nu mai sunt la moda in societatea noastra. Asa ca "domnul" l-a luat la palme pe tata.

Dupa prima serie de palme, a urmat a doua serie de palme destul de rapid. Moment in care m-am decis sa ies din masina si sa incerc sa ii explic ca nu trebuie sa dea in tata, ca vrem doar sa plecam, si ca nimic nu justifica actele de violenta. De, eu sunt asa mai pacifista. Pana sa reusesc sa ies din masina oprita foarte aproape dupa cum am spus de masina de pe stanga un pumn, sau cot, sau palma l-a pus pe tata la pamant. O persoana de 110 Kg a cazut direct pe spate. Si nu s-a mai miscat. Ochii ii avea dati peste cap si se vedea cum se misca in toate directiile si nu reactiona. Si eu ce am fost in stare sa fac? Sa tip. Atat. Precum toate femeile isterice din toate filmele de 2 lei care doar tipa fara a rezolva nimic. Atat am putut sa fac. Nimic mai mult. Nu am fost in stare sa chef salvarea, nu am fost in stare sa fac nimic. Doar tipam.

"Domnul" m-a trimis dupa apa folosind o expresie extrem de politicoasa "du-te in pizada ma-tii dupa apa". M-am dus. Mi se parea mie ca are sens. Cand sa ies afara mai aparuse un domn de pe strada care intreba ce s-a intamplat. Sotia "domnului", "doamna" care era si insarcinata a spus ca nimic. Ca tata e beat si atat. Nu m-am putut abtine si am spus ca "domnul" a dat in tata si ca tata a cazut pe jos si nu mai reactioneaza. Iar "domnul" s-a ratoit la mine. "Taci" si "iti dau bani" au fost cuvintele cu care a incercat sa ma linisteasca. Dar nu a reusit decat sa ma faca sa fiu si mai isterica.

Un baiat a venit din cofetarie cu o sticla de apa. Deja tata se ridicase in fund si incepea sa isi revina. Dar privirea lui nu era limpede, si sufletul meu imi spunea ca nu este inca bine. Atunci "doamna" a zis ca gata, e bine, iar eu cu nerusinare am zis ca "Nu e bine inca". "Doamna" mi-a spus foarte dragastos ca sunt o "curva imputita". Nu pot sa imi dau seama cum de s-a prins cat de des am facut eu sex in ultimii ani, cu cine, si care este tariful, sau de cate ori pe saptamana sau pe zi ma spal. Dar a reusit in doar cateva minute. Acelasi baiat a mai adus si niste otet. Mi-a zis tata cateva zile mai tarziu ca nu a simtit absolut nici un miros.

Cert este ca si-a revenit si s-a ridicat in picioare. "Domnul" si-a dat seama ce a putut sa faca "pentru un loc de parcare" zicea el. Dar nici macar nu era vorba de un loc de parcare pentru ca noi plecam. Iar la intrebarea pe care i-a adresat-o tata "Esti multumit acum?" a zis ca nu. Ceea ce mie mi s-a parut ca o incercare ciudata de a isi cere scuze.

Dar a mai zis si ca el nu putea sa dea cu spatele in strada, ca tata l-a injurat, si ca de fapt de asta s-a intamplat toata aceasta cearta. Noi ne-am suit in masina. Recunosc ca nu ma simteam bine. Si uimitor dar a reusit sa dea cu spatele si sa iasa in strada cu masina. Cumva, dupa ce aproape l-a omorat pe tata a reusit.

Cateva zile dupa aceea cateva intrebari m-au framantat si inca ma framanta: de ce nu am fost in stare sa sunt la 112? Sa chem politia si salvarea? De ce "domnul" a considerat ca pentru ca tata l-a injurat trebuie sa dea in el? De ce eu nu am considerat ca trebuie sa dau in acest "domn" dupa ce m-a injurat si a mai si dat in tata? De ce nu am considerat de cuviinta sa o iau la bataie pe "doamna" acestui "domn" pentru ca m-a facut "curva imputita"? De ce exista astfel de oameni? De ce trebuie sa intalnesc eu astfel de oameni? De ce nu pot ei sa se retraga undeva intr-o lume a lor si sa lase lumea mea in pace? De ce trebuie sa suporti astfel de apucaturi animalice? De ce nu au toti cei sapte ani de acasa? De ce eu am fost invatata sa nu ridic niciodata mana asupra unui om sau animal sau planta si nu au fost invatati toti aceeasi lectie? De ce trebuie sa platesc eu niste pacate pe care nu le-am facut? De ce nu pot oamenii de genul asta sa se ia la bataie unii cu altii, si sa se omoare daca vor, dar sa ma lase pe mine in pace? De ce nu sunt in stare sa reactionez? De ce nu sunt in stare sa gandesc? De ce trebuie sa fiu eu un animal mic si slab? De ce trebuie sa fiu un animal neputincios?

Nu am reusit sa dorm doua nopti dupa aceea. Munca era singurul meu refugiu si chiar si de la munca dadeam zeci de telefoane tatalui meu sa vad ce mai face. Apoi am inceput sa sun pe telefonul fix ca sa nu se prinda ca il verific dar tot s-a prins. A fost la spital si au zis ca este OK. Dar loviturile la cap sunt periculoase. Toata lumea stie asta.

Am reusit sa adorm intr-un final a 3-a noapte, dupa 2 nopti de nesomn si 1 calmant. Eu o persoana ce par rationala si cerebrala. Asta a facut un “domn” si o “doamna” din mine. As vrea sa nu mai intalnesc vreodata persoane atat de “civilizate”.

Un gand hoinar

Azi mi-a venit o idee … Cum ar fi, daca n-ar mai fi, si daca as scrie eu cate ceva despre vreun sentiment pe care l-am simtit candva... sau nu... Desi la cum ma stiu pe mine le-am cam simtit pe toate... sau nu... Nu, nu pot sa spun ca le-am simtit pe toate. Nu am cum sa spun asa ceva. Trebuie sa fi scapat unul doua. Dar am simtit iubire, ura, fericire, tristete, calm, agitatie (mai mult agitatie), frustare, mandrie... si nu imi mai vine nimic acum pe moment. Nici nu stiu daca sunt toate sentimente, dar stiu ca le-am simtit. Si mai stiu ceva. Pe unele dintr ele mai vreau sa le simt.

O clipa doar sa imi adun gandurile si sa le pun in ordine, desi nu stiu cata ordine pot sa fac in ele :)

Stiu ca am iubit candva, si mi-a placut. Cred ca despre asta as vrea sa scriu mai intai. Candva, demult, mi-am lasat sufletul sa fie calcat in picioare. Si apoi nu am mai vrut. Am refuzat sa mai iubesc. Am refuzat sa ma mai las strivita. Am refuzat sa iubesc.

Dar totusi mi-a placut. Si nu, nu sunt masochista. Am iubit si nu mi-a parut rau. Am iubit si am ras. Am iubit si am plans. Am iubit si m-am simtit iubita. Dar am iubit si am fost ranita. De ce oare clipele negre, chiar daca sunt putine pot sa ne afecteze mult mai usor decat cele frumoase. Si hai sa nu luam exemplul iubirii. Sa zicem ca in acest caz este o exceptie. Sa luam un exemplu mai simplu. O persoana pe care o cunosti, cu care vorbesti, cu care glumesti, in care ai incredere. De ce e suficient o clipa de stres, de nervi, de... Nu stiu, o clipa in care iti ia Dumnezeu mintile cum se spune ca sa incepi sa tipi, sa urli, sa iti versi nervii pe ea desi nu ea e cauza lor. Si atunci totul s-a terminat. Pentru ca nu mai conteaza ca inainte vorbeati, glumeati, aveati incredere. Acum va ganditi ca veti tipa, sau ce sa mai tipati, sau ope ce tonalitati, sau care va fi cuvantul care va declansa totul.

Asta este ceea ce retinem. O clipa, o rautate, o uratenie. De ce? De ce nu putem sa trecem peste asta? Pot sa spun ca mie una imi vine destul de greu. Pot sa trec, da. Si chiar mi s-a intamplat de foarte multe ori. Dar nu usor. Nu la fel de usor ca la inceput. Si pe urma se aduna si se tot aduna. Si vreau sa le scutur si nu pot. Cateodata vreau sa renunt la memorie. Vreau sa uit totul. Vreau sa o iau de la capat. Dar nu pot. Pentru ca doar intr-o clipa totul se reimprospateaza in memorie. Si teama revine.

Dar am luat-o pe alte cai... asa ca despre iubire o sa scriu mai tarziu.