Am auzit replica asta prima data in filmul Forest Gump cu o
groaza de timp in urma. Pe vremea aceea cinematograful Excelsior din cartierul
Chibrit inca exista. Erau sanse mari sa vizionezi filmul impreuna cu cativa
soricei ce locuiau sub acelasi acoperis cu ecranul mare si alb, si totusi acest
film a adunat o groaza de lume in acel spatiu mic. Sau poate era mare. Nu mai
stiu. Eu sigur eram mica. In 94 aveam numai 14 ani.
In ultimele zile traiesc din ce in ce mai des sentimentul ca
poate ca eu nu stiu ce voi gasi in cutia mea de ciocolata, dar exista cineva
acolo sus care nu numai ca stie ce se gaseste, dar mai stie si in ce ordine voi
alege bomboanele.
Ici colo se gasesc bomboane din cea mai pura ciocolata, cu
un gust atat de amarui ca o singura muscatura este suficienta pentru a te
cutremura. Langa ele sunt insa asezate strategic bomboane fine de lapte,
imbunatatite cu o eventuala visina din visinata. Sau poate voi gasi o bomboana
cu o inima din caramelul cel mai dulce. Fara cele amare, bomboanele cele dulci
nu ar mai fi la fel de dulci. Pe de alta parte daca dupa o bomboana dulce,
dulce, dulce musti direct dintr-o bomboana 100% cacao, amareala o sa ti se para
insuportabila si o sa iti vina pur si simplu sa o arunci din gura.
Intre bucatelele de ciocolata amaruie mai exista din cand in
cand si mici delicatese cu lavanda, sau portocala sau cu un pic de piper. Si la
acestea nu stii ce sa spui: imi plac, nu imi plac, mai da-mi, nu-mi mai da.
Le-ai alege parca de buna voie si parca ai sta la distanta. Si tot timpul
incerci sa iti dai seama daca iti plac cu adevarat, sau nu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu