duminică, 20 februarie 2011

Prietenii si iubirea

Sa spunem ca ai cativa prieteni vechi de ani de zile. Si brusc ai intalnit pe cineva si te-ai indragostit. Si ai impresia ca poti sa faci orice si ca iubirea chiar exista desi renutasesi sa mai crezi in ea. Dar prietenii, oameni referitor la care poti linistit sa spui „ma cunosc de o viata”, sunt de o alta parere. Lor nu li se pare ca va potriviti, lor li se pare ca el nu se poarta cu tine asa cum meriti, lor li se pare ca poti sa gasesti pe cineva mult mai bun. Si sa presupunem ca ai adunat ceva rugina in ceea ce priveste relatiile, ca nu mai stii cum ar trebui sa fie, ca nu iti mai aduci aminte cum era.

Ce faci? Te indrepti catre relatia pe care ei o vad pentru tine? Catre acel cineva pe care ei il vad ca fiind perfect pentru tine? Sau faci ceva inedit: iti asculti instinctul si inima, si alegi sa iubesti? Decizi intr-un fel ca te cunosti mai bin decat te cunosc prietenii tai? Ca poate poti sa faci alegeri si pe cont propriu fara sa ceri voie cuiva? Ca ai vrea macar sa fii sigur orice ar fi ca ai facut ceea ce ai vrut si nu ceea ce vroiau altii?

Si daca ceva merge rau? Daca se dovedeste ca tot ce ti-au zis prietenii este adevarat? Daca suferi din nou exact asa cum prevesteau ei? Daca se dovedeste ca au avut dreptate? Daca se dovedeste ca ei il cunosteau pe el mai bine chiar daca nu il cunoscusera vreodata? Sau poate te cunoasteau pe tine mai bine decat te cunosteai tu? Daca ajung sa iti spuna „ti-am zis eu” sau si mai rau „daca nu ti-as fi spus”? Atunci ce faci?

In sfarsit o intrebare la care stiu raspunsul. Atunci te bucuri pur si simplu ca ai trait ceva frumos si scurt, ca ai facut ceea ce ai vrut, ca ai reusit sa simti din nou, ca ai putut sa iti deschizi din nou sufletul. Si le spui prietenilor tai ca tu ai nevoie de ei sa iti fie aproape si la bine si la rau, si ca nu exista probe de genul: castigi 100 de puncte daca ma cunosti mai bine decat ma cunosc eu. Ca ai decis demult ca ei iti sunt prieteni, poate si atunci in ciuda cuiva care a spus ca nu o sa functioneze. Le spui ca atunci cand alegi ca totul va merge rau de obicei este mai mare probabilitatea sa ai dreptate. Si le mai spui ca ti-ai dori ca din cand in cand macar sa se insele, sa nu aiba dreptate, si totul chiar sa fie simplu si lipsit de durere.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu