A fost acum mult timp. Atat de mult timp ca ma intreb cum de imi aduc aminte. Eram mica. Inca nu implinisem 17 ani. Pentru prima data aveam petrecere de ziua mea. Erau si ai mei acasa, dar cui ii pasa. Imi placea de un baiat. Il chema Razvan. Il cheama si acum tot Razvan doar ca nu mai este baiat. Este barbat. Oricum eram imbracata foarte dragut: un body alb de danteluta si o fusta scurta neagra, si niste sandale cu baretute tot negre cu un pic de toc. Nu aveam incredere in mine prea multa. Vedeam privirile celor din jur dar nu imi venea sa cred ca se uitau la mine. Imi venea sa le strig: „Hey! Nu va mai uitati asa! Sunt tot eu.”
Am dansat. Imi placea sa dansez si pe vremea aceea cum imi place si acum. Nu prea stia sa danseze dar stia sa conduca. Ma simteam in al noualea cer. Cum nu erau prea multe scaune, si cum vroiam sa stam de vorba m-am luat in brate. Nu imi aduc aminte despre ce am vorbit. Stiu ca am vorbit destul de mult, dar despre ce nu stiu. Din acea seara imi aduc aminte un singur lucru: momentul cand mana lui a coborat pe glezna mea, iar buzele i s-au lipit de ale mele. Senzatia aceea nu am mai trait-o mult timp dupa. Aveam sa o simt din nou 30 de ani mai tarziu cu un barbat de data asta pe care il chema Marius. Nici macar prima data cand am facut sex nu mi-a ramas intiparita cum mi-a ramas intiparit primul sarut. Si acum, 14 ani mai tarziu, daca inchid ochi si imi aduc aminte resimt senzatia. Este incredibil, dar imposibil de descris.
Relatia aceea nu a durat mult. Sau mai exact timpul in care am fost propriu-zis impreuna nu a durat mult. O luna sau doua mai tarziu ne-am despartit. De ce? Nu stiu. Nu am inteles niciodata. Au urmat o groaza de iesiri cu prieteni comuni. Iesiri unde, de fiecare data, reuseam sa ne lipim unul de altul. As spune ca marca de scrisoare. Doar ca la noi nu dura decat o seara, in timp ce marca se lipeste de scrisoare pentru totdeauna. Noi dimineata eram din nou doi straini. Am avut un moment in care am spus: „Gata! Trebuie sa fac ceva!.” Si am facut ceva. M-am dus la el si i-am spus: „Eu vreau sa fiu cu tine! Tu vrei sa fii cu mine?” Si el mi-a raspuns: „Sunt un dobitoc.” Imi aduc aminte ca atunci m-am gadit: „cum sa fie un dobitoc? Eu il iubesc.” Acum stiu ca avea dreptate. Dar nu numai un dobitoc a fost, dar si un fraier. M-a pierdut pe mine. Atunci nu credeam in mine, dar acum stiu ce pot, ce sunt, ce simt. Drumurile noastre au mers mai departe, in doua directii complet opuse. Si chiar daca parem sa ne intalnim din cand in cand, pentru ca familiile noastre sunt prietene, noi nu ne intalnim de fapt. Suntem in doua planuri total diferite. Nici nu ne vedem macar.
Am iubit pana acum de doua ori. Pe Razvan cand aveam 17 ani, si pe Marius acum. Un baiat si un barbat. Inima mea de copil a iubit odata un baiat. Acum inima mea de femeie iubeste un barbat. Putem sa iubim de mai multe ori? Da.
Am dansat. Imi placea sa dansez si pe vremea aceea cum imi place si acum. Nu prea stia sa danseze dar stia sa conduca. Ma simteam in al noualea cer. Cum nu erau prea multe scaune, si cum vroiam sa stam de vorba m-am luat in brate. Nu imi aduc aminte despre ce am vorbit. Stiu ca am vorbit destul de mult, dar despre ce nu stiu. Din acea seara imi aduc aminte un singur lucru: momentul cand mana lui a coborat pe glezna mea, iar buzele i s-au lipit de ale mele. Senzatia aceea nu am mai trait-o mult timp dupa. Aveam sa o simt din nou 30 de ani mai tarziu cu un barbat de data asta pe care il chema Marius. Nici macar prima data cand am facut sex nu mi-a ramas intiparita cum mi-a ramas intiparit primul sarut. Si acum, 14 ani mai tarziu, daca inchid ochi si imi aduc aminte resimt senzatia. Este incredibil, dar imposibil de descris.
Relatia aceea nu a durat mult. Sau mai exact timpul in care am fost propriu-zis impreuna nu a durat mult. O luna sau doua mai tarziu ne-am despartit. De ce? Nu stiu. Nu am inteles niciodata. Au urmat o groaza de iesiri cu prieteni comuni. Iesiri unde, de fiecare data, reuseam sa ne lipim unul de altul. As spune ca marca de scrisoare. Doar ca la noi nu dura decat o seara, in timp ce marca se lipeste de scrisoare pentru totdeauna. Noi dimineata eram din nou doi straini. Am avut un moment in care am spus: „Gata! Trebuie sa fac ceva!.” Si am facut ceva. M-am dus la el si i-am spus: „Eu vreau sa fiu cu tine! Tu vrei sa fii cu mine?” Si el mi-a raspuns: „Sunt un dobitoc.” Imi aduc aminte ca atunci m-am gadit: „cum sa fie un dobitoc? Eu il iubesc.” Acum stiu ca avea dreptate. Dar nu numai un dobitoc a fost, dar si un fraier. M-a pierdut pe mine. Atunci nu credeam in mine, dar acum stiu ce pot, ce sunt, ce simt. Drumurile noastre au mers mai departe, in doua directii complet opuse. Si chiar daca parem sa ne intalnim din cand in cand, pentru ca familiile noastre sunt prietene, noi nu ne intalnim de fapt. Suntem in doua planuri total diferite. Nici nu ne vedem macar.
Am iubit pana acum de doua ori. Pe Razvan cand aveam 17 ani, si pe Marius acum. Un baiat si un barbat. Inima mea de copil a iubit odata un baiat. Acum inima mea de femeie iubeste un barbat. Putem sa iubim de mai multe ori? Da.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu