Mi-am lasat o bucatica de suflet in Paris

Paris. 4 zile. Mai 2012. Unii ar spune prea putin. Altii ar spune prea mult. Eu spun: sufletul meu e fericit.

Cand plec undeva conteaza doua lucruri: destinatia si compania. Destinatia a fost de asta data Parisul. Am plecat spre Paris impreuna cu Andu si Ioana, fratele si cumnatica mea. Acolo urma sa ne intalnim cu Oty si Boby, doi foarte buni si vechi prieteni. As indrazni sa spun ca ceilalti doi frati ai mei ce traiesc in Londra de ceva vreme. Boby a venit cu sotia Andreea, si Ioana, fetita de 3 anisori ce vorbeste la fel de bine si in engleza si in romana fara a face vreun efort pentru a trece de la o limba la alta. A mai participat la aceasta aventura si Vlad, un prieten al Ioanei.

Ce se poate intampla insa cand prieteni vechi si noi se aduna in patria vinului? Se spune ca vinul este facut sa fie baut in liniste, in compania discutiilor tihnite si indelungate. La asta am purces si noi. Nu am vizitat Luvru, Versaille, Notre Dame. Dar am vizitat Parisul.

Am inceput vizita cu o plimbare prin Ile de la Cite, pe langa Conciergerie, pana la malul Senei. Si cum picioarele ne erau grele ni le-am odihnit o clipa langa apa. Prin fata noastra treceau vestitele vapoare „musca” pline cu alti turisti ca si noi. Am poposit apoi la un restaurant din Cartierul Latin unde am testat vestitii Escargots. Partea amuzanta era sa reusesti sa convingi melcul sa isi paraseasca frumoasa casa. Ziua s-a incheiat cu o clatita cu ciocolata (nu cu nutella, cu ciocolata) si banane, sau capsuni, sau dulceata in functie de preferintele fiecaruia, servita in umbra catedralei Notre Dame din Paris. Desertul a fost insotit fie de un vin rosu si sec, fie de un vin alb si dulce. Si ca sa incheiem prima zi am plecat la plimbare pe malul Senei, printre oamenii fara griji, ce se bucurau de lasarea serii insotiti de o sticla de vin si prieteni. Am fost un pic gelosi pentru ca noi nu aveam vinul cu noi.

A doua zi ne-am dorit un mic dejun „parizian”. Asa ca am plecat catre stradutele din Monmarte. Acolo ne-a intampinat singura rafala de ploaia cu care am avut placerea de a face cunostinta in Paris. Ea ne-a condus catre cafeneaua unde am avut parte de cel mai bun Croque Monsieur insotit de o ceasca de cafea cu lapte. Apoi stradutele din Monmarte au fost ale noastre. Ba as putea chiar sa ma laud ca am cucerit si domul bisericii Sacre Coeur. Inspre pranz, dupa ce ne-am plimbat printre casele micute si cochete din Monmarte, dupa ce am trecut prin fata vestitului Moulin Rouge, si am vazut La Maison Rose am plecat sa ne recuperam prietenii ce venisera de la Londra. Impreuna cu ei ne-am reintors in Monmarte si am luat pranzul insotit de un Bordeaux, Clos Belle-Rive. Un vin excelent. De aici am plecat fara directie, cu o singura dorinta: sa nu ajungem nicaieri. Am ratacit pe stradute pana seara tarziu cand Boby, cu Andreea si Ioana au plecat catre casa lor (a se citi camera de hotel). Cum era deja tarziu, si se intunecase am plecat si noi agale catre apartamentul micut ce il inchiriasem. In drum insa, pe la centrul Pompidou am dat peste o terasa ce era inca deschisa. Ne-am oprit si am mai testat un vin, am stat de vorba, am pus tara la cale, am palavragit cate in luna si in stele: despre viata, despre iubire, despre femei, despre barbati, despre femei si barbati, despre ce a fost ieri si ce o sa fie maine, despre toate si despre nimic. Si am tot stat pana ne-am mai linistit dorul ce il aveam unii de altii.

In ziua urmatoare micul dejun l-am servit la o terasa in Marais, iar apoi ne-am plimbat pe Champs Elysee. Vitrina a luxului cu magazinele ei. Gasesti de toate acolo, asa cum spune catecul. Am gasit si ceva pentru mine dupa ce am trecut de jumatate si au disparut magazinele si au inceput gradinile. Cea mai placuta parte a plimbarii a fost lancezeala de langa iazul din mijlocului gradinilor Tuillerie, unde ne-a prins soarele. Ce poate sa fie mai placut decat sa stai pe un scaun la soare, cu picioarele ridicate, sa inchizi ochii, si sa te gandesti: sunt la Paris, nimic nu mai conteaza, totul se poate. Apoi am facut cunostinta si cu Luvrul pe care l-am salutat respectuos de la distanta. Ne-am indreptat apoi catre Musee de Orsay, singurul muzeu in care am intrat. Interesant. De vizitat data viitoare. Am pornit apoi catre Arcul de triumf, dar ne-am oprit pe drum la un restaurant, unde am mancat si am savurat o sticla de Brouilly, Chateau de la Terriere. Tres bon. Pana la turn am luat hotararea sa facem in seara aceea o excursie pe malul Senei, asa ca am intrat intr-un magazin si am luat un vin bun. Chiar doua. Apoi am pornit spre turn. Doar 4 dintre noi au mai ramas sa lupte cu cele 700 de trepte pana la etajul 2 al turnului. Unul a plecat sa lucreze la un film. Alti doi si jumatate au plecat catre hotel deoarece jumatii ii era frigut. Noi am urcat pana la 2. Si acolo s-a intampalt o minune. Desi jos ni s-a spus ca nu se mai urca la al treilea nivel, cand am ajuns noi la 2 pornise liftul catre 3. Asa ca am ajuns si sus de tot de unde se vede tot Parisul. Am avut parte de 3 apusuri de soare, unul dupa altul. Dupa acestea a urmat vinul pe malul Senei. Cine mai stie ce s-a vorbit in acea seara, de ce, cine a spus mai multe si cine mai putine. Nu mai este clar decat un lucru. Au disparut 2 sticle de vin in negura noptii: un Cabernet Sauvignon cu Merlot si un Bordeaux. Iar metroul la 1.30 inca mai functiona. Mai mult de atat orasul era inca viu. Era inca foarte viu.

In ultima zi am plecat in cautare de suveniruri si am ales sa mergem pe Ile de Saint Louis. Micul dejun tot aici l-am luat intr-o cafenea de pe malul Senei pe care o alesesem inca din prima zi. In drum am admirat si cantaretii ambulanti de pe pod. Andu si Ioana au lasat un lacatel pe un alt pod. Am mancat iar in Cartierul Latin, de data asta prepoderent specialitati de vitel, udate cu Beaujolais – Villages, Cheatau de Corcelles. Bun vin! Buna mancare! Din pacate Oty, Boby, Andreea si Ioana (jumatatea :) ) au fost nevoiti sa plece. Seara ne-am vazut cu Vlad. Dupa ce am fost dati afara de la o terasa unde testasem un Cote de Rhone pe motiv ca ei inchid, pentru ca noi inca nu terminasem de discutat tot ce aveam de discutat, ne-am mutat in alta parte unde am luat doua tipuri de vin: Bordeaux si Beaujolai. Motivul? Unul nobil: sa decidem o data pentru totdeauna care este mai bun. Concluzi: Bordeaux. La 1.30 de asta data nu mai era metrou. Dar autobuzul N13 ne-a dus totusi catre casa.

Daca ma intreaba cineva ce am vizitat in Paris o sa ii raspund simplu: Parisul. As fi putut sa stau in muzee, sa admir tablouri in tacere. Dar sufletul meu nu vibreaza in fata tablourilor si nici la intalnirea cu peretii unui palat. Sufletul meu vibreaza cand se afla pe stradute inguste flancate de casute conchete. Sufletul meu vibreaza cand vede oameni veseli, ce canta pe malul Senei si se bucura de un pahar de vin. Sufletul meu vibreaza cand simt sub picioare asfaltul, sau piatra cubica a unei stradute linisite. Sufletul meu vibreaza cand descopera, din varful unui dom sau al unui turn, ca lumea este mult mai larga decat pare. Sufletul meu vibreaza cand este inconjurat de prieteni, de oameni deosebiti cu care poate sa discute, oameni deschisi carora le place sa traiasca, oameni care apreciaza un vin bun si o clipa de repaus, oameni care fac soarele sa iasa din nori dupa o rafala de ploaie, sau lifturile unui turn sa inceapa sa functioneze. Oameni care iti fac viata mai frumoasa prin simpla lor existenta.

Va multumesc ca existati! Si va multumesc ca ati fost cu mine la Paris!

Mi-am lasat o bucatica de suflet la Paris, si ma asteapta acolo linistita sa ma duc la ea. Stiu ca ma voi intoarce in Paris asa cum stiu ca ma voi intoarce in Italia.