Profu'

A fost demult, tare demult. Nu imi aduc aminte cati ani aveam. Nu imi aduc aminte clar daca eram in ultimele clase de scoala generala sau in primele clase de liceu. Imi aduc aminte atat: urma sa vina profu’ de engleza. Un eveniment important pentru ca acest „prof” nu era unul oarecare. El nu facea meditatii cu tine decat daca ii placeai. Asa ca emotiile erau groaznice. Totul se petrecea in curtea din Bucegi unde parintii si bunicii erau aproape. La prima lectie am aflat ce inseamna „knickers” si nu ma refer la pantofi, de ce nu este bine sa folosesti „you kunt”, ca englezii spun „alright” si nu „OK,” am aflat ce inseamna doua degete ridicare in semn de V intors. La sfarsitul zilei am ajuns elevii lui, si am ramas elevii lui pana azi. Iar „profu” s-a transformat in Teacher.

Anii au trecut si caietele s-au umplut incetul cu incetul de exercitii de gramatica, de compuneri, de lectii. Si o data cu caietele s-au umplut si carnetelele de bridge de scoruri. Lectiile noastre constau din 2 ore de engleza si 4 de bridge in engleza. Musai in engleza. Pana la varsta asta nu stiu sa jos bridge in romana. Nu stiu sa licitez in romana.

Eram 4: eu, Andu, Oty si Boby. Patru copii care l-am iubit ca pe un parinte. Patru copii pe care ne-a iubit ca pe copii lui, asa cum spunea deseori. Intre timp am mai invatat dublul sens al cuvantului „come” (imaginati-va urmatoarea conversatie: „Teacher, are you coming?” „No! I’m just breathing hard!” soc :) ), am descoperit in noi puteri deosebite, ne-a ajutat sa punem primele caramizi la fundatia noastra de oameni, ne-a tinut de mana prin examene, ne-a indrumat in cariera, ne-a sustinut cand visele pareau de neatins, ne-a invatat sa fim oameni. A fost langa noi tot timpul. Ani de zile, zeci de ani de zile.

Acum nu mai este. Azi de dimineata a plecat din viata mea, din viata noastra, pentru totdeauna. Sufletul lui se indreapta acum catre ceruri iar inima mea plange. Plange pentru ca regreta. Regreta ca nu a trecut mai des in ultimul timp pe la el, regreta ca nu a sunat, regreta ca a lasat viata asta care se rostogoleste atat de repede sa o smulga de langa acest om, regreta ca a uitat, regreta ca nu a spus: te iubesc Vic, si iti multumesc pentru tot ceea ce ai facut pentru mine.

E prea tarziu, stiu, dar sper „Teacher” ca acolo unde esti ma vezi acum si auzi ceea ce strig. Sper sa iti fie mai usor acolo, si ca aerul sa patrunda cu putere in plamanii tai, sper ca Dumnezeu sa te aiba in paza, asa cum si tu m-ai avut pe mine.

La revedere, Teacher! Nu te voi uita niciodata!

„If you can fill the unforgiving minute
With sixty seconds' worth of distance run,
Yours is the Earth and everything that's in it,
And - which is more - you'll be a Man, my son!”

If, Rudyard Kipling