Fluture. Buburuza. Fluture.

Cand eram mica eram un mic fluture cu aripile colorate in culorile curcubeului. Viata era frumoasa. Stiam sa iubesc, stiam sa rad si sa plang, stiam sa fiu vesela si trista.

Cand am crescut mai mare aripile mi s-au inchis la culoare. Incetul cu incetul au inceput sa se micsoreze. Nu mai iubeam, pentru ca trebuia mai intai sa fiu iubita. Nu imi mai aratam inima, pentru ca sa nu fie ranita. Nu mai stiam diferenta intre veselie si tristete. Si, fara sa imi dau seama, aripile s-au micsorat de tot si eu m-am transformat intr-o buburuza. Aripile mele, frumoasele mele aripi de culoarea curcubeului, s-au transformat in platose de protectie impotriva a tot ce se gaseste in exterior. Nimeni nu ma putea rani pentru ca nimic nu putea trece de zidurile din jurul meu. Nu mai eram trista. Nu mai plangeam. Dar nu mai stiam sa iubesc si sa fiu vesela.

Dar mi-a lipsit iubirea.

Acum aripile au inceput sa creasca din nou. Iubesc din nou, sunt iarasi vesela sau trista, rad si plang la fel de usor. Intre cele doua aripi imi port inima expusa la caldura razelor de soare, la picurii de ploaie, vulnerabila la fulgere si spini de trandafiri, sensibila la vederea curcubeului, dezmierdata de atingerea catifelata a petalelor de flori. Vulnerabil si gingas, puternic si plin de caldura, acest corp, aceasta inima, ma duce catre tot ce este frumos, extraordinar, deosebit si intens. Aripile cresc cu fiecare experienta, cu fiecare iubire, cu fiecare intalnire cu oameni dragi, cu fiecare om ce isi intoarce catre mine ochii si ma lasa sa ma reflect in privirea lui. Cresc, se coloreaza si ma poarta tot mai sus catre un loc in care iubirea exista, catre un loc unde totul este posibil.