Din cand in cand simt nevoia sa fiu tinuta in brate. Simt nevoia sa fiu demierdata, sa fiu sarutata, sa fiu mangaiata. Din cand in cand simt nevoia sa fiu centrul universului cuiva. Sa fiu eu mai importanta decat el macar pentru o clipa. Si imi e frica. Imi e frica sa nu raman doar cu nevoia, imi este teama ca el nu o sa vina, nu o sa ma dezmierde, nu o sa ma tina in brate. Imi este teama ca nu voi mai avea parte de sarutari. Si sunt trista. Si plang.
Simt cum sufletul meu este deschis catre ceva ce nu cunoaste. Si cauta si bajbaie. Dar a iesit din coaja. Simt ca si cum pieptul meu se deschide si de la interior iese afara o materie ce pulseaza. Si fiecare pulseu doare. Si cu fiecare pulseu tanjesc mai mult dupa doua brate care sa ma ia de umeri si sa ma stranga aproape. Iar sufletul meu sa fie mangaiat cu sufletul lui. Un suflet care sa pulseze in acelasi ritm. Sufletele noastre sa se mangaie si noi sa dansam.
Cer prea mult? Candva as fi raspuns ca da. Acum stiu ca nu.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu